RSS

My first month in USA / America through my eyes

My first month in USA / America through my eyes

7 years ago I wanted a blog and I created one. I am that kind of person that gets everything by all means. Several years have passed since my last post on this blog and I believe it is the time to write about my little adventure overseas. As you can see, all my other posts are written in Romanian, but this one will be in English. Why? Because everything changed in the past 3 years. 3 years ago I left Romania and moved to Denmark in order to study abroad. During this time, I made lots of friends from different countries all over the world and of course, we communicate among ourselves in English. However, I am aware that not all my Facebook friends are eager to find out how I am doing so I could say that I am using this blog as my memoir where I put little details which could be forgotten after years.

Firstly, I want to mention that all the events are located in a small town called Cape Girardeau (unless it is stated otherwise) and my thoughts/opinions are not reflecting the whole United States of America, which as you all know already it is really huge. 

January 12, 2017. That is the date when I left Europe for my adventure. The night before I packed my things and prepared my last details for the big trip. Early in the morning, I took the train heading to Copenhagen Airport. At 13 pm was my first flight to Amsterdam, then Detroit and St. Louis after a total of 16 hours.

January 13, 2017, My first day in Cape Girardeau. I met with my landlord who showed me the city and various places for shopping. Of course, it was in vain as I could not process all the information after more than 48 hours being awake. I was the first one to arrive at the new house so I took advantage of the silence. I slept around 15 hours on my first night, given the fact that normally I require only half of it to function properly.

In the following days, I went out to explore the city and the campus. The city is pretty small, around 50,-60,000 people with few bars and restaurants downtown, while the shopping center is somewhere at 2-3km away from the city center and you can reach it by car. The campus, however, is quite big. There are 3 routes where shuttles/minibusses drive the students to different buildings.

Everything is big here. Everyone has big cars, if you are a fan of muscle cars, that’s the place you want to be. I remember I was turning my head over every Mustang or Chevrolet I could see in Europe; here are plenty of them,  I am still amazed. Nobody is walking, everybody drives, no matter the distance.

Fast-foods are everywhere, at every corner. The TV is full of ads for burgers and tacos. Seriously. Fruits and vegetables are rare and only a few shops sell them. No wonder why everyone thinks that Americans are fat and lazy. The taste of food is also different. As much as I love KFC back home, the US KFC is really bad. Same thoughts for Subway. Maybe it is just me.

It is easier to buy a gun than a sim card in the US. Since I had some problems with my roaming and it is not really convenient, I was looking forward buying an American sim card. As I was used to our way in Europe where you can buy a sim card in every corner shop, put it in your phone, top up with 10 euros and make your call, I found it really hard to deal with the problem in US. Here you can find a sim card only in big stores which sell electronics such as BestBuy or Walmart. After purchasing it, here it comes the question: contract or pay-as-you-go? I was lost. I assumed that pay-as-you-go is the variant of our prepaid sim. The next step is registering your sim card and selecting a monthly plan. I find it outrageous that you have to pay a lot for shitty services. For example, AT&T offers unlimited calls and messages for $30. That’s it. If you want also 4GB of data mobile, you have to pay $45. In Denmark, I pay 100DKK ($14) for 10h calls, unlimited texts and 30GB of data mobile, while Romania has similar fees.  Quite a difference, isn’t it?

As I live in a small city, there are no clubs, only bars. Everything close at 1-2 AM. If you are unlucky to know someone who throws an after-party or any guy/girl in a fraternity/sorority, you must go to sleep. I am still dealing with this fact since I am used to parties that start at 1, not ending.

Most of the Americans have a huge lack of fashion sense. At school, all the boys are wearing tracksuits while the girls are all in yoga pants, no matter the size. It is like at they have class at 2 and a match at 4, excepting the fact that only a few are actually playing sports. During the evenings, a similar story only that now most of them look like they are ready to feed at animals at the farm. The girls are confident. Does not matter if they are skinny, fit or fat, they all think they are attractive; I have no power nor right to judge it.

I will get soft again. As a Romanian, I was used to be warm and welcoming with everyone. The time in Denmark changed me a bit, turning me into a person with a colder approach and a bit more reserved about the people around me. The USA is different. The people are warm, happy and always willing to help you. The Americans are amazed by us, international students. I can see how their faces change when they ask me where I am from and I answer Romania. I am the only Romanian here so far, which makes me quite special. People look at me with curiosity and ask details about Romania. While I was used to getting different looks full of ignorance or disgust from our fellow Europeans when I reveal my nationality, the Americans look at me as a normal person. It really makes me wanna stay here forever.

 

I have written the article briefly. There will be detailed articles about how I see the American Dream in the future.

 

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 12 Februarie 2017 în Exchange Semester

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,

Povestea ei

Termini  şcoala generală. Eşti cea mai frumoasă fată din zona/satul tău. Toată lumea te iubeşte. Chiar dacă primeşti atenţie, nu se compară cu ce te aşteaptă la liceu. Începe liceul. După cum era de aşteptat, băieţii încep să-ţi acorde atenţie. Se pare că nici de privirele celorlalte fete nu scapi. Eşti privită cu simpatie când le priveşti, dar când întorci capul, e multă ură şi invidie. Eşti inocentă, trecerea la liceu a avut un impact prea mare pentru tine. Acorzi atenţie fiecărui băiat, ca şi cum nu ai vrea să-l pierzi pe vreo unul. Unul singur reuşeşte să te facă să cedezi. Ţie ţi se pare o joacă, el începe să te placă din ce în ce mai tare. După o perioadă în care te-a tratat fără nici un reproş, vrei să-l laşi. Dar înainte de asta, nu e de ajuns. Începi să-ţi baţi joc de el. Ţie nu-ţi pasă, dar el îndură orice, că te iubeşte.  Îl părăseşti. De ce să stai cu unul singur când eşti tânără şi frumoasă, când ai putea să fii cu cine vrei tu?  Mergi pe premisa asta şi schimbi băieţii des. Se aud vorbe printre ceilalţi. Tu nu bagi în seamă ce se spune, continui să stai cu prietenele tale cele mai bune, să le spui tu. Surpriză! Ele sunt cele care te vorbesc pe la spate cel mai mult. Eşti naivă şi nu te gândeşti niciodată la asta. Tu continui să umbli cu fiecare băiat care îţi cade în plasă. În anii de liceu, ai fost cu îndeajuns de mulţi încât să te privească doar ca o „pradă de o noapte”. Ţie nu-ţi pasă, cât timp eşti populară. Aproape că se termină perioada liceului. Tu deja cunoşti fiecare colţişor ascuns al clădirii, dar şi împrejurimile. S-a terminat liceul. Tu nu ai luat bac-ul. Eşti doar o domnişoară cu fiţe, pe care nici prietenii vechi nu o mai recunosc. Încerci cu disperare să faci ceva. Vizitezi o grămadă de paturi, fără să te realizezi. În final apare unul. La început îţi promite marea cu sarea. Tu accepţi tot ce spune, chiar dacă ştii că nu-i aşa. Îi acorzi o şansă, începi să-l iubeşti, el îşi bate joc <s-a întors roata nu-i aşa?> După o perioadă în care totul e roz, începe să se poarte urât cu tine. Începe să te bată. Te înşeală cu altele. Tu ţi-ai dat seama deja mirosind parfumul celeilalte. Vrei să-l înfrunţi dar nu ai curaj. Te trezeşti în fiecare dimineaţă cu un reproş, cu un dezgust de sine, dar nu faci nimic. Taci si înghiţi. Vorba aia: mai bine să plâng in Ferrari, decât să mă vadă lumea în Dacie”. Îţi continui viaţa aşa până la într-un punct când începi să te gândeşti ce anume a adus la asta? De la o copilă inocentă, care abia începea să vadă frumuseţea vieţii, ai devenit o scursură <că altfel nu am cum să spun>

Povestea ei i se poate întâmpla oricărei femei. E doar părerea mea, nu tre` să faci aşa ceva.

Acest text este o pură creaţie cu scop recreaţional. Nu am scris despre cineva anume. Orice asemănare este pură coincidenţă.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 11 Septembrie 2013 în D-ale mele

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , ,

Perfecţiunea

Perfecţiunea… Se  spune că perfecţiunea nu există, dar prin antrenament şi multă muncă se ajunge la perfecţiune. În primul rand, de ce toată lumea neagă perfecţiunea? De ce toţi spun că nimeni nu-i perfect? Sunt oare de vină stereotipurile şi concepţia fiecăruia? Poate că noi considerăm că e normal să zicem că perfecţiunea nu există din moment ce  mereu vrem ceva mai mult şi mai mult până în momentul în care nu rămânem cu nimic. Vrem să atingem imposibilul. De mii de ani oamenii sunt legaţi cu ideea asta absurdă. Are radacini adânci. Trebuie să pună fiecare piciorul în prag şi să se mulţumească cu ce are. E aproape imposibil, nu? Ei bine, imposibilul nu există atunci când vrem ceva cu adevărat. Să rămân pe subiect, fiecare lucru e perfect pentru persoana potrivită. Caracterul diferă de la o persoană la alta. Gusturile sunt diferite. Spre exemplu luăm o persoană ce iubeşte vara pentru că e cald şi e anotimpul perfect pentru vacanţe şi relaxare , pe când altă persoană urăşte vara din cauza caniculei dar iubeşte alt anotimp şi în sinea  ei ştie că e perfect.  Pentru mine ploaia e momentul perfect. Nicicand nu mă simt mai bine decât atunci când plouă… De ce consider perfect acest moment? Pentru că atunci când ploua, sunt în largul meu. Ador să merg prin ploaie, să simt cum picăturile de ploaie purtate de vânt ajung pe mine, ador să stau într-un loc liniştit şi să o ascult  ( lucru ce mă linişteşte), îmi place să văd cum natura este „hrănită” de ploaie şi mai ador ploaia pentru … simplul motiv că există(tipic pentru o balanţă-cred). De fiecare dată, trebuie să ne aducem aminte că lucrul/momentul/locul perfect există. Bineînţeles că nu toată lumea poate fi mulţumită de o singură „chestie” pentru că suntem diferiţi. Perfecţiunea există pentru fiecare în parte. Daca preferaţi,  puteţi spune că perfecţiunea este customizată  şi uneori editată(că tot suntem în era tehnologiei sofisticate).  Nu lăsaţi pe nimeni să decidă în locul vostru. Nu vă lăsaţi influenţaţi. Dacă credeţi că un lucru este perfect atunci ţineţi-va şi cu dinţii de el. Teoria „nimeni nu-i perfect” poate fi pusă la pământ în orice moment. Fiecare suntem perfecţi şi speciali pentru o anumită persoana, chiar dacă nu a fost întâlnită până acum. Exact. Tu, cititorule, eşti perfect pentru cineva, chiar dacă nu-ţi dai seama încă. Tot ce trebuie să faci este să-ţi dai seama de asta când nu e prea tarziu. Haideţi să stăm cu ochii deschişi şi să gândim pozitiv 🙂

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 10 Septembrie 2012 în Uncategorized

 

Perle bac 11/12

Se spune ca plictiseala este una din cele mai mari descoperiri ale omenirii. Aceasta este prezentă în viaţa fiecăruia, fie că vrem, fie că nu vrem. Deobicei plictiseala e urâtă, dar există şi unele momente când tot ea, plictiseala, ne împinge să facem câteva lucruri. Azi mi-a trecut prin cap să folosesc netul şi în alt scop, nu doar pentru muzică şi socializare..

Am găsit nişte perle de la bacul din 2011 şi din 2012. Ştiu că unii sunt prea leneşi să caute şi ei.. aşa că voi lista câteva.. puţine dar bune..

1.In cunoscuta balada „Miorita”, sunt descrise cateva intamplari in care sunt implicate doi criminali, o oaie turnatoare, si un cioban ce socheaza prin prostia lui.

2.Eminescu este trist pentru ca nu a reusit sa faca nimic in viata lui.

3.Ion Creanga s-a nascut între anii 1887-1889. (Este încă un mister :)) )

4.Nechifor Lipan a avut fericita ocazie de a nu se mai întoarce acasa fiind jefuit de niste oameni invidiosi. (Norocosul)

5.În padurile Amazoniei traieste o jungla fioroasa. (Oare cât de fioroasă?!)

6.Lebada moare de câte ori cînta.(Săraca..deja seamănă cu un phoenix..)

7.Animalele salbatice traiesc în padurea zoologica.

8.Creierul este un organ oarecum indispensabil capului. (Oarecum îl duce şi pe el capu`)

9.Rascoala de la Bobîlna a început pe un deal si s-a terminat în 1438. (Presupun că s-a terminat într-o vale..sau tot pe un deal?!)

10.Si Stroe Orheianu cînd îl vazu pe Tudor Soimaru zise în gînd: Pe unde o scot, vere?! (Prin spate=)) )

11.Soldatul Ionescu avea o misiune importanta: belea ochii la avioane.

12.În versurile: „Ce-ti pasa tie chip de lut / Dac-oi fi eu sau altul?” poetul ne vorbeste despre aspectul fiintei cu care Luceafarul este în gagicareala si ea îi spune ca nu stie daca va fi al ei sau va fi altul.

13.Nichita Stanescu a stiut el de ce a pus virgulele si punctele acelea în poezie si nu ma bag eu în ce a facut el. (Are dreptate…)

14.El mergea pe bicicleta cu picioarele goale, bagate în portbagaj.
15.Ioana îi zise eroului sa-i bage aparatul în priza.(Ce perversă…) 

16.Pe aeroportul Otopeni se luptau nemtii cu americanii, iar românii trageau, cu succes, când în unii, când în altii.

17.Agripina nu avea decît doi copii, pentru ca al treilea, Paunas, nu mai conteaza, pentru ca tot îl manînca vulturii. (Da` ce *** îl mai numărăm şi pe el..?!)

18.Dintre cele cinci scrisori trimise de Eminescu, prima este considerată a treia.

19.Inima este cel mai important organ genital al omului (Să-l văd pe ăsta cum *** cu inima :)) )

Sper că v-a plăcut la fel de mult cum mi-a plăcut şi mie.. :)) Presupun că sunteţi destul de plictisiţi şi voi dacă aţi ajuns aici :))

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 17 Iunie 2012 în Uncategorized

 

Cum faci să nu mai trimiţi mesaje enervante pe Facebook?

La încep explic pentru cei ce au dat deja click pe acea prostie, apoi la sfârşitul articolului e explicat şi pentru cei ce nu mai vor să primească mesaje.
Presupun că ai intrat aici din 2 motive: 1. eşti înjurat/ă de prea multe persoane necunoscute pe Facebook şi 2. tu chiar vrei să scapi de chestia asta (doamne, sunt un geniu -nu mă băga în seamă). Înainte de toate vreau să zic 2 lucruri:   vreau să îţi promiţi ţie, poţi face chiar şi un pact, că nu mai dai click`uri de`an p*lea pe toate rahaturile de pe net  -Citeşte mai mult..>

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 23 Decembrie 2011 în Uncategorized

 

Toamna

Vremea a trecut şi am cam uitat de blog. Oricum nu i-a dus nimeni lipsa (poate unui prieten care mă tot bate la cap să mă apuc iar de blog).

Vara ne-a părăsit, deja a trecut mai mult de o lună de şcoală. Deja toţi suntem stresaţi din cauza ei – mai ales acum în „sezonul testelor”- şi ne dorim o vacanţă din nou.

Chiar şi aşa timpul este frumos. Pe jos au început să apară covoarele ruginii, păsările călătoare răzbat văzduhul spre un loc mai bun, oamenii au început să-ţi scoată din dulapul secret hainele mai grosuţe, cafenelele sunt pline iar străzile din ce în ce mai goale. Vântul şi ploaia se fac stăpâni încet-încet (să îndrăznească cineva să-i gonească), iar soarele îşi face mai rar simţită prezenţa. Astenia de toamnă se abate peste fiecare dintre noi. Câţi dintre voi nu-şi mai doresc încă o seară plimbându-se prin oraş sub cerul înstelat cu luna alături, îmbrăcaţi lejer fără să vă fie frig? Eu îmi doresc dar nu mă plâng de ceea ce am acum. Sunt născut toamna şi-mi plac momentele în care plouă încet, dar nu prea mult pentru a mă opri în casă…

Acum aveţi ocazia să-i arătaţi persoanei de lângă voi (oricine ar fi) cât de mult o iubiţi. Din vremuri îndelungate toamna a fost considerată sezonul romantismului. De ce? Din cauza culorilor aprinse de roşu, portocaliu, galben şi uneori maro.

Unii dintre voi sunteţi melancolici, fără chef de nimic, uneori cu moralul instabil. V-aş spune să încercaţi să vă reveniţi… Dar cine sunt eu să fac asta? 🙂

 
3 comentarii

Scris de pe 19 Octombrie 2011 în D-ale mele

 

Fericire

Luni, 20 iunie 2011, o zi însorită cu ceva nori pe cer. O altă zi, o altă stare de spirit. Promit că va fi un post scurt.
Am stat mult şi m`am gândit… ce este cel mai important lucru pentru oameni? Ce este cel mai important pentru mine? În final am ajuns să mă gândesc la fericire. După mine, fericirea stă la baza fiecărui lucru din viaţa noastră chiar dacă fiecare are propriul său mod de a o cunoaşte. Sentimentul de fericire, de bucurie este unul banal, dar totuşi magnific. Poate să „furnizeze” dependenţă. Ce e mai frumos decât o faţă veselă?
Pe mulţi îi conduc banii… Dar să ne gândim… ce rost au banii dacă nu ai cu cine să te bucuri cu adevărat de ei? Lumea e avară, fiecare e pentru el când vine vorba de bani. Dacă ai putea… ce ai alege dintre: să fi cel mai bogat om din lume dar singur, zgârcit cu frica de a nu pierde banii şi un om simplu ce se înţelege bine cu toţi chiar dacă nu are foarte mulţi bani? Chiar sunt curios…
Sănătatea e şi ea importantă. Ea mi`a dat bătăi de cap când scotoceam prin creieraş cel mai important lucru. Dar să luăm un caz mai nefericit: ce poate să facă un om bolnav ce mai are puţin de trăit fără să poată să se salveze? Credeţi că ar zace închis în cameră aşteptând sfârşitul? Eu cred că ar încerca să se bucure de bucăţica de viaţă care i`a mai rămas, măcar să se simtă bine.
„Bucură-te de puţinul pe care-l ai azi pentru că mâine s-ar putea să fie mai rău.”
Pentru că am promis că va fi scurt voi încheia printr`un citat de al lui Charlie Chaplin, părintele filmelor de comedie, „O zi fără râs este o zi pierdută.”
Voi ce credeţi?

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 20 Iunie 2011 în Din lumea întreagă...